Ziua de 2 decembrie este OFICIAL liberă. Încă o minivacanță pentru unii români

Ziua de 2 decembrie a fost declarată liberă, conform unei decizii luate astăzi de Guvernul țării. Astfel, românii s-au ales cu o nouă mini-vacanță, astfel încât miercuri, 30 noiembrie, este Sfântul Andrei, iar joi, 1 decembrie, este Ziua Națională. Deci românii vor avea liber 5 zile libere, cu tot cu weekend.

Prevederile actului normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producţie sau specificului activităţii și nici magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în ziua de 2 decembrie sau participanţilor în aceste procese.

Potrivit documentului aprobat de Guvern, prin centrala Ministerului Finanțelor se vor efectua operațiuni de încasări și plăți, operațiuni de plăți privind serviciul datoriei publice, precum și eventualele operațiuni de debitare dispuse de Comisia Europeană din contul de resurse proprii în lei deschis la Trezoreria Statului.

De asemenea, unitățile/subdiviziunile administrativ teritoriale care în data de 2 decembrie 2022 au obligaţii de plată scadente la împrumuturile contractate din venituri din privatizare, potrivit scadențarelor anexate la convențiile de împrumut, vor lua din timp măsurile necesare în vederea efectuării plății sumelor scadente.

Pentru recuperarea zilei libere, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 decembrie 2022, conform planificărilor stabilite.

Zilele libere de anul acesta

Ziua Unirii Principatelor Române: 24 ianuarie – luni (weekend prelungit)

Vinerea Mare: 22 aprilie – vineri

Paștele: 24 și 25 aprilie- duminică și luni

Ziua Muncii: 1 mai – duminică

Ziua Copilului: 1 iunie – miercuri

Rusaliile: 12 și 13 iunie – duminică și luni (weekend prelungit)

Adormirea Maicii Domnului: 15 august – luni (weekend prelungit)

Sfântul Andrei: 30 noiembrie – miercuri

Ziua Națională: 1 decembrie – joi

Crăciunul: 25 și 26 decembrie – duminică și luni.

În unele companii se acordă zi liberă tuturor femeilor în ziua de 8 Martie sau se acordă zi libera plătită pentru ziua de naștere.

D.N.

Dacă aveți detalii despre subiect, sau aveți unul ce poate deveni o știre, vă rugăm să ne dați de veste la numărul de telefon 0750.85.25.23.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments