Ziua Naţională a României este sărbătorită în fiecare an, începând cu anii 1990, la data de 1 Decembrie. De atunci, în fiecare an, atât în Capitală, cât și în Alba Iulia şi în majoritatea oraşelor din întreaga ţară au loc parade militare şi sunt organizate numeroase ceremonii cuprinzând depuneri de coroane, dar şi alte manifestări.
Cum se desfășoară Ziua Națională din acest an
Anul acesta, față de anul trecut când Ziua Naţională a României a fost sărbătorită cu ceremonii restrânse, din cauza actualei pandemii, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care a decis relaxarea restricțiilor impuse de starea de alertă.
Astfel, este impusă o singură interdicție de intrare la parada de 1 Decembrie pentru persoanele nevaccinate: nu au voie în zona oficială. Pentru celelalte zone se vor respecta doar regulile de sănătate publică și purtarea obligatorie a măștii.
Din articol:
- Când era sărbătorită înainte Ziua Națională a României
- Semnificația istorică a acestei zile
- Adunarea națională de la Alba Iulia
- Rezoluția Marii Uniri
- De ce nu s-au făcut poze
- Mărturiile celor care au fost în acea zi la Alba Iulia
Care era data la care era sărbătorită înainte Ziua Națională a României
Ziua Naţională a României a fost sărbătorită între anii 1866-1947, la data de 10 Mai, dată care are o triplă semnificaţie.
- La 10 mai 1866, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen sosea la Bucureşti şi depunea, în faţa Parlamentului, jurământul de credinţă, fiind proclamat Domnitor al României, sub numele de Carol I.
- La aceeaşi dată, în 1877, Carol I promulga Legea pentru desfiinţarea tributului către Înalta Poartă, în urma proclamării Independenţei de Stat a României care avusese loc la 9 mai 1877, în cadrul sesiunii extraordinare a Adunării Deputaţilor.
- La 10 mai 1881, era proclamat Regatul României. Pe 30 decembrie 1947 regele Mihai I abdica în urma presiunilor regimului comunist şi părăsea ţara, în ianuarie 1948, împreună cu familia.
Începând cu anul 1948 şi până în 1989, anul în care s-a prăbuşit regimul comunist în România, data de 23 august a fost Ziua Naţională a României. La 23 august 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, România ieşea din alianţă cu Puterile Axei (Germania, Italia şi Japonia), declara încetarea unilaterală a războiului împotriva Aliaţilor (Franţa, Imperiul Rus, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii) şi declara război Germaniei naziste şi Ungariei horthyste.
Ce semnifică din punct de vedere istoric această zi
La 29 septembrie/12 octombrie 1918, Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român întrunit la Oradea a adoptat o declaraţie privind hotărârea naţiunii române din Transilvania de a se aşeza ”printre naţiunile libere” (în baza dreptului naţional ca fiecare naţiune să dispună liber de soarta sa), notează ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).
În declaraţia redactată de Vasile Goldiş se sublinia necesitatea convocării unei adunări naţionale, care să delege organele abilitate ”să trateze şi să hotărască în treburi care se referă la situaţia politică a naţiunii române”.
Totodată, se cerea și ”afirmarea şi valorificarea drepturilor ei, nestrămutate şi inalienabile, la deplina viaţă naţională”. Documentul a fost citit de Alexandru Vaida-Voievod în Parlamentul de la Budapesta, în şedinţa din 5/18 octombrie 1918.
În acest sens, a fost constituit Consiliul Naţional Român Central de la Budapesta (mutat, apoi, la Arad), unicul for de conducere al românilor transilvăneni, precum şi principiile sale de acţiune. Acesta era format din şase reprezentanţi ai Partidului Naţional Român (Vasile Goldiş, Aurel Lazăr, Teodor Mihali, Ştefan Cicio-Pop, Alexandru Vaida-Voevod şi Aurel Vlad) şi şase social-democraţi (Tiron Albani, Ioan Flueraş, Enea Grapini, Iosif Jumanca, Iosif Renoiu şi Baziliu Surdu).
La 9/22 noiembrie 1918, Consiliul Naţional Român Central a adoptat o Notă Ultimativă prin care cerea guvernului maghiar ”puterea de guvernare asupra teritoriilor locuite de români în Ardeal şi Ţara Ungurească”. Tratativele dintre delegaţia Consiliului Naţional Român Central, compusă din Ştefan Cicio-Pop, Vasile Goldiş, Aurel Lazăr, Gheorghe Crişan, cărora li s-a adăugat şi Iuliu Maniu, şi delegaţia Consiliului Naţional Maghiar, condusă de Oszkár Jászi, ministrul naţionalităţilor în guvernul condus de Mihaly Karoly, au avut loc la Arad, între 13 şi 15 noiembrie.
Acestea s-au soldat cu un eşec, deoarece partea maghiară a propus ca Transilvania să rămână în continuare în cadrul Ungariei, sub forma unui guvernământ românesc autonom, reprezentat în guvernul maghiar.
În acest context, Consiliul Naţional Român Central, prin Vasile Goldiş, a declarat că ”naţiunea română pretinde cu tot dreptul deplina sa independenţă de stat şi nu admite ca acest drept să fie întinat prin rezolvări provizorii”.
Consiliul Naţional Român Central a stabilit legături cu forurile politice de la Iaşi, unde se refugiaseră guvernul român şi familia regală, şi a trecut la organizarea adunării care să confirme voinţa de unire a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş.
Ce s-a întâmplat la Alba Iulia pe 1 decembrie 1918
La Adunarea Naţională, convocată pentru data de 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, se aflau în Sala Unirii, pe lângă cei 1.228 de delegaţi (deputaţi) aleşi în circumscripţiile electorale, cât şi reprezentanţi ai tuturor instituţiilor şi organizaţiilor politice, culturale, profesionale, de învăţământ, religioase, militare, de femei, de sindicat ş.a., şi ”peste 100.000 de ţărani, muncitori şi orăşeni veniţi din toate părţile unde se vorbea româneşte, de la Iza maramureşeană până la Dunărea bănăţeană, din ţara Bârsei până la Crişuri”, conform volumului ”Scurtă istorie a românilor”.
Discursul solemn a fost rostit de Vasile Goldiş, care a prezentat rezoluţia redactată de Consiliul Naţional Central Român. A subliniat, printre altele, caracterul actului ce trebuia înfăptuit: ”Naţiunile trebuiesc eliberate. Între aceste naţiuni se află şi naţiunea română din Banat şi Transilvania. Dreptul naţiunii române de a fi eliberată îl recunoaşte lumea întreagă. Libertatea acestei naţiuni înseamnă unirea ei cu Ţara Românească. Bucăţirea poporului românesc n-a fost urmarea vreunei legi economice în care terminologie se ascunde minciuna. Dimpotrivă… teritoriile locuite de români au fost teritorii româneşti. După drept şi dreptate, românii din Ungaria şi Transilvania, împreună cu toate teritoriile locuite de dânşii, trebuiesc să fie uniţi cu regatul român.”, spune acesta.
Totodată, Iuliu Maniu, în discursul său, a rugat Adunarea Naţională să primească proiectul de rezoluţie, ”pentru a întemeia pentru vecie România unită şi mare şi a înstăpâni pentru totdeauna o adevărată democraţie şi deplină dreptate socială”.
Rezoluția Marii Uniri din 1918
Rezoluţia a fost votată în unanimitate, într-o atmosferă de un entuziasm de nedescris în cuvinte şi a devenit documentul istoric prin care se înfăptuia visul de veacuri al poporului român, respectiv unirea tuturor provinciilor româneşti într-un singur stat unitar şi naţional: România Mare.
La propunerea lui Alexandru Vaida-Voevod, Adunarea a aprobat componenţa Marelui Sfat Naţional, organism cu caracter legislativ, format din reprezentanţi ai diferitelor profesii şi categorii sociale.
În ziua în care Adunarea Naţională de la Alba Iulia adopta istorica hotărâre, regele Ferdinand şi regina Maria intrau în Bucureşti, după doi ani în care s-au aflat în refugiu la Iaşi. Astfel, Bucureştiul a redevenit capitala României întregite.
Ziarul Mişcarea, în articolul ”Plecarea Suveranilor” din data de 16 noiembrie 1918, consemna următoarele: ”Pentru vechea capitală a Moldovei se încheie un capitol de istorie. Porţile Iaşului s-au deschis larg acum doi ani pentru a primi pe Suverani, care veneau cu drapelul şi oştirea ţării, pentru a duce mai departe lupta pentru înfăptuirea visului secular al românismului.
Erau zile de restrişte şi durere. Aici, însă, pe pământul binecuvântat al Moldovei, în cetatea lui Ştefan cel Mare şi a lui Cuza-Vodă, Regele şi Regina au trăit zilele cele mai grele, dar şi cele mai mari din viaţa poporului român”.
Prin Decretul-lege nr. 3631 din 11/24 decembrie, publicat în „Monitorul Oficial” nr. 212 din 13/26 decembrie, se consfinţea pe plan intern unirea: „Ţinuturile cuprinse în hotărârea Adunării Naţionale de la Alba Iulia de la 18 noiembrie/1 decembrie 1918 sunt şi rămân de-a pururi unite cu Regatul României”.
La câteva luni de la Marea Unire, în mai 1919, regele Ferdinand şi regina Maria au întreprins pentru prima dată un lung turneu în Transilvania, în care au fost însoţiţi de Iuliu Maniu, preşedintele Consiliului Dirigent şi de alte oficialităţi.
S-au oprit la Braşov, Făgăraş, Sibiu, Blaj, Alba Iulia, Brad, Ţebea, Câmpeni, Turda, Cluj, Bistriţa, Careii Mari, Baia Mare, Oradea, bucurându-se de o primire călduroasă, adesea entuziastă.
De ce nu s-au făcut poze la Marea Unire
Samoilă Mârza a rămas în istorie ca singurul fotograf al evenimentelor de la 1 Decembrie 1918, aparatul fiind cumpărat după ce tatăl lui a vândut o pereche de boi. Proaspăt întors din război, el a parcurs 11 kilometri cu bicicleta şi a ajuns din întâmplare ”fotograful Unirii”.
Dintre fotografiile realizate de Samoilă Mârza la 1 Decembrie 1918, şase au fost făcute la Alba Iulia, cu scene de masă şi oameni la tribune oficiale. Trei fotografii au fost obţinute în dimineaţa de 1 Decembrie, cu delegaţia sa, în satul Galtiu. Samoilă Mârza nu a avut acces în Sala Unirii, locul în care s-a hotărât şi semnat actul Marii Uniri, astfel că din acest loc nu există nicio fotografie.
Fotograful şi-a cărat aparatul cu burduf, trepiedul şi clişeele de sticlă pe bicicletă, pe distanţa de aproape 11 kilometri dintre Galtiu şi Alba Iulia.
Mărturiile celor care au fost părtași la Marea Unire de la Alba Iulia
Material realizat de Daniel Nastasă.
Articole postate de acest autor
