Ion Mironescu – un excelent al medicinei dar și un mare pedagog

Printre oamenii de valoare din comuna Tazlău județul Neamț, care constituie o mândrie pentru istografia națională și cea locală se numără și învățătorul Ion Mironescu, născut la data de 13 iunie 1850. Acesta a fost un reputat învățător, un cadru didactic de excepție pentru perioada aceea. A fost apreciat de multe personalități românești precum: Spiru Haret, Grigore T. Popa, Mihail Sadoveanu, precum și de A.D. Xenopol și Panait Istrati.  

Acesta s-a născut în comuna Dochia din județul Neamț. Cursurile primare le-a făcut la Școala Domnească din orașul Piatra Neamț, având ca învățători pe Nicolae Vicol și I. Homiceanu. După ce a primit o bursă din partea statului, acesta se înscrie la Școala Normală de Băieți din București, urmând ca în anul 1874 să absolve ca învățător.

Este repartizat la școlile din Galu și Frumoasa (jud. Bacău), iar din anul 1896 este transferat la Școala din Tazlău, înființată la 20 decembrie 1864. 

În anul 1880 se căsătorește cu fiica lui Irimia Honcu și a Margheoalei Munteanu, Iulia. Are 6 copii, 3 băieți și 3 fete: Onoriu, Ioan-Eugen, Constantin,  Emilia Fedeleș, Aurora Broșteanu și Aristița Doinea. 

Ca învățător, Ion Mironescu s-a dovedit foarte pregătit profesional și metodic, lucru dovedit de Spiru Haret în anul 1899 cu ocazia unei inspecții făcute la Școala din Tazlău. Drept răsplată a muncii depuse, cu ocazia împlinirii a 25 de ani în domeniul învățământului primar, Spiru Haret îl premiază cu medalia ”Bene Merenti. 

Ion Mironescu a fost desemnat de mai multe ori să conducă consfătuirile cadrelor didactice din județele Neamț și Suceava, care la vremea aceea formau o singură circumscripție școlară. Acest aspect rezultă din scrisoarea adresată lui Simion T. Kirileanu, din data de 17 februarie 1903, când Mironescu îi scrie că îl cunoaște pe Mihai Lupescu, ”Căci am lucrat cu el în omisiune la Conferința din 1883 din Târgu Neamț.” 

Pe lângă activitatea didactică, Ion Mironescu s-a preocupat de răspândirea culturii în rândul cetățenilor, iar pentru asta a pus bazele unei biblioteci și a ”Casei de citit”; a înființat și o Bancă Populară, prima de acest fel de pe Valea Tazlăului. De asemenea, a mai colaborat între anii 1881-1885 cu revista ”Asachi”; și cu revista ”Propășirea” între anii 1896-1903, cu articole de pedagogie modernă, mult apreciate de presa din acel timp. 

Din corespondența purtată cu Simion T. Kirileanu, rezultă că Ion Mironescu a fost un bun luptător împotriva consumului de alcool. A fost secretarul Ligii antialcoolice și împreună cu A.D. Xenopol s-a deplasat la Broșteni pentru a înființa o astfel de societate, dar fără rezultat pentru că ”am fost împiedicat de prefectul acelui timp” – a scris Mironescu în revista ”Asachi” numărul 94/1996. 

În ceea ce privește activitatea depusă pentru culegerea de folclor, acesta a reprezentat o permanență pentru destoinicul învățător, încât în ultima parte a secolului XIX, dorind să publice operele sale, Ion Mironescu a fost printre primii învățători care au răspuns APELULUI PENTRU STRÂNGEREA LEGENDELOR DESPRE ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT, DOMNUL MOLDOVEI, așa cum reiese dintr-o scrisoare adresată lui Simion Kirileanu. Apelul a fost lansat de către Kirileanu la 1 ianuarie 1903. Mironescu i-a trimis legendele culese de pe Valea Tazlăului, printre care ”Masa lui Ștefan cel Mare”, ”Schitul Tazlău”, ”Mănăstirea Tazlău”, apărute în volumul ”Amintirile poporului despre Ștefan cel Mare” publicat de editura Minerva în anul 1904, volum lansat cu ocazia comemorării a 400 de ani de la moartea Domnului Moldovei. Pe lângă acestea, I. Mironescu a mai scris opere precum ”Tămbălău cu prelungire”, ”La cumătrie”, sau ”Tulie Radu Teacă”. 

Acesta a trimis din Berlin la data de 13 februarie 1911 un plic către familia sa ce conținea poezia ”La nunta Linei”, iar pe plic era scrisă mențiunea ”Rog a nu se deschide această scrisoare până în seara nunții, la masa cea mare, când o va ceti Costică cu glas tare (după ce va fi cetit-o o dată în gând). Scrisoa-rea să se cetească chiar la urma mesei, la urma tuturor urărilor.” 

Despre Mironescu a scris Daniel Corbu : ”Dacă te afli în comuna Tazlău, între munții cântați cândva de Hogaș, pe valea mirifică a Tazlăului, nu se poate să nu-ți porți pașii spre casa unde a copilărit și a trăit ultimele clipe scriitorul I.I. Mironescu. Ca mine acum, în această zi de toamnă dulce ca o simfonie de clopote, o toamnă cu râs de gutui umplute cu stele. Casa, înconjurată de liniștea livezii cu meri, mai păstrează, prin locurile care există și pot fi atinse, sufletul scriitorului, al acestui împătimit iubitor al tradiției și al oamenilor simpli, despre care a scris în cărțile sale (Sandu Hurmuzel, Oameni și vremuri, Într-un colț de rai, Ilie Radu Teacă), figurile centrale sunt ale unor țărani oropsiți, striviți de nedreapta întocmire socială. Și nu întâmplător, I.I. Mironescu a fost printre fondatorii revistei ieșene de orientare poporanistă Viața Românească, în care și-a publicat majoritatea scrierilor sale. (…) Acum, în această zi de sfârșit de octombrie, admirând din cerdacul casei lui I.I. Mironescu spectacolul cromatic al pădurilor ce înconjoară Tazlăul, ies în întâmpinarea gândului că fiecare scriitor este o sărbătoare, o sărbătoare mare cât tot sufletul lumii și că nouă, celor care hălăduim prin cărările lui și prin locurile de unde a descins în lume, ne rămâne să binecuvântăm veșnic pământul dătător de valori diriguitoare de spirit și simțire românească”. 

Dar și, bunul său prieten, Mihail Sadoveanu: ”Cu statornicie și fără osteneală, dr. I. Mironescu și-a împărțit viața între îndeletnicirile lui universitare și cuibul de la Tazlău al neamului său… Bătrâna doamnă Sofia, mama doctorului, îmbrățișându-mă, m-a acceptat fecior între ai săi, ca unul ce mă aflam orfan. 

 

”Cei care l-au cunoscut pe Eugen Mironescu, fie student, fie medic, fie scriitor, au remarcat, pe lângă generozitatea sa exemplară, spiritul de dreptate, al respectului față de om, conform celor mai curate și mai înalte principii morale care trebuie să guverneze societatea. Aceasta a făcut ca, de-a lungul vieții sale, să ia atitudine fermă și să înfrunte cu hotărâre orice abuz, orice nedreptate, indiferent de cine erau comise. Așa se explică atitudinea sa de condamnare a crimelor comise împotriva țăranilor răsculați în 1907, ca și intervențiile sale în Parlament, cât timp a fost deputat. O grijă constantă a manifestat profesorul Mironescu față de condițiile și tratamentul la care erau supuși studenții mediciniști, de partea cărora s-a situat ori de câte ori aceștia trebuiau să suporte abuzuri și încălcări ale legii și regulamentelor de către colegii săi, profesorii. Stă mărturie în acest sens referatul adresat decanului Facultății de Medicină din Iași, la 18 noiembrie 1936, pe care îl publicăm spre a convinge cititorii că dascălul Mironescu a refuzat cu vehemență statutul de ”funcționar cu catalogul”.: ”Domnule Decan, Respingându-se cererea acelor studenți deficienți la examene, prin care solicitau, ca în sesiunea de Ianuarie să li se acorde reexaminarea la două materii, iar nu numai la una – s-a făcut un act de justă și riguroasă aplicare a regulamentului.” A fi dascăl, socotea Mironescu, înseamnă grija sinceră față de subiectul educației, înseamnă sensibilitate și receptivitate față de problemele fiecăruia, susținere morală și chiar materială a celor în nevoie. După cum se cunoaște, dr. Mironescu a avut această atitudine și față de pacienții săi, oameni în suferință.” – declarația colectivului de redacție ”La Tazlău”, revistă care nu mai există astăzi. 

Ion Mironescu a decedat la data de 22 iulie 1939 în comuna sa natală. ”De două zile Tazlăul se află în doliu; un doliu dintre acela care a îndurerat și pe țăranii din partea locului, ca și pe înaltele foruri de cultură, care au pierdut un om mare. (…) Doctorul Mironescu a fost atât de legat de satul său încât a preferat să renunțe la căutarea sănătății într-o clinică și să sfârșească lângă iubita lui ”Măgura” cea dragă-dealul din fața casei, pe care în ultima clipă a căutat s-o mai vadă odată de pe patul de suferință și apoi și-a dat sfârșitul (…).” – extras dintr-un articol de ziar de la vremea aceea.

Documentarea, realizarea și editarea materialului sunt realizate de Nastasă Marcel-Daniel. 

1 1 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments