Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște

Tradițiile și obiceiurile din a doua zi de Paște sunt la fel de importante pentru creștini, însă sunt ceva mai puțin cunoscute. A doua zi de Paște este numită și Lunea Albă, iar obiceiurile sunt încă din timpuri străvechi.

În această zi, are loc ”umblarea cu pască”, adică vizitarea rudelor apropiate în vederea vestirii Învierii lui Iisus Hristos. Se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pască şi ouă roşii, iar copiii merg la părinţi. Nasii trebuie să îi ospăteze pe fini, tradiţia spunând că aceştia mergeau împreună la hora satului.

O altă tradiţie specifică Lunii Albe este stropirea cu apa. Se spune că acest ritual are la origine povestea despre o fată evreică ce a leşinat la auzul veștii învierii lui Hristos, fiind readusă în simţiri de nişte tineri ce au stropit-o cu apă. În Transilvania, tinerele fete sunt stropite cu parfum de către feciorii îmbrăcaţi în haine tradiţionale. Acestea, la rândul lor, le oferă băieţilor de băut şi câteva mici daruri.

Prin Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului şi rămâne deschis de la Înviere până la Duminica Tomei.

Lunea din Săptămâna Luminată poartă numele de Lunea Alba. Fiind prima zi după Duminica Pastelui, este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării, astfel că orice persoană care moare în acestă zi nu mai trece prin Judecata de Apoi. Tradiţia spune că trebuie să stropeşti casa cu agheazma şi să dai de băut la rude.

D.N.

 

Articole postate de acest autor

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments