Anunț important al Ministrului Educației despre examenele naționale, structura anului școlar, după dialogul avut cu părinții

Sorin Cîmpeanu, Ministrul Educației, a anunțat că examenele naționale se vor desfășura la datele stabilite, iar structura anului școlar nu va suferi modificări pentru clasele a-VIII-a și a-XII-a. De asemenea, celelalte clase vor avea vacanță între 2 aprilie – 4 mai, iar anul școlar se va încheia în data de 25 iunie.

Examenele naționale (Evaluarea Națională de la clasa a-VIII-a și Examenul de Bacalaureat pentru clasa a-XII-a) se vor desfășura la datele stabilite, adică 22-25 iunie pentru probele scrise ale Evaluării naționale și 28 iunie – 1 iulie pentru Bacalaureat. Ministrul a mai anunțat, de asemenea că probele de competențe vor fi echivalate. De asemenea, toți elevii, excluzând elevii din clasele terminale, au vacanța de primăvară între 2 aprilie – 4 mai, iar anii terminali vor funcționa după calendarul actual. Pentru clasele terminale, anul școlar se va încheia pe data de 9 mai.

Pe filiera tehnologică se va renunța la săptămâna ”școala altfel”. Evaluările pentru clasele a-II-a, a-IV-a și a -VI-a vor rămâne valabile cu prezență fizică în toate școlile ce nu se află în carantină. Pentru localitățile carantinate, evaluările vor avea loc imediat după ce situația epidemiologică va permite acest lucru.

De asemenea orele remediale se vor desfășura în localitățile ce au gradul de infectare mai mare sau egal cu 6 la mia de locuitori.

Ministrul a mai anunțat că pentru toate clasele terminale structura anului școlar 2020-2021 nu va suferi nici o modificare, iar pentru celelalte clase, singura modificare este aceea că vacanța de primăvară va fi de pe 2 aprilie până pe 4 mai.

„Propunerea a fost asumată de MEN, a plecat de la solicitarea puternic fundamentată epidemiologic. Ceea ce am comunicat a fost agreat de toți partenerii de dialog. Va face obiectul unui ordin de ministru. Dacă am ajuns la un numitor comun, astăzi emitem ordinul de ministru. Trendul ascendent al ratei de infectare ar putea să ducă la suspendarea tuturor activităților didactice. Nu putem face abstracție de acest element.”, a mai declarat Sorin Cîmpeanu.

D.N.

Articole postate de acest autor

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments