De anul viitor elevii vor avea o materie noua. ”Educație pentru mediu” va fi inclusă în programa școlară

Educația pentru mediu va fi introdusă, începând cu anul viitor școlar, în programa școlară, potrivit unei legi publicate ieri în Monitorul Oficial. Elevii vor învăța astfel despre bunele practici din domeniu și efectele acțiunii lor asupra mediului.

În România se impune actualizarea programei școlare, astfel încât elevii să fie educație pentru viață, ceea ce conține în mod obligatoriu și educația ecologică, educația pentru mediu.

Educația școlară din România trebuie să cuprindă și discipline de educație pentru mediu, atât la nivelul învățământului primar, cât și gimnazial. Planurile-cadru pot fi modificate doar în urma unor studii realizate de specialiștii din domeniu, care să fie înglobate într-o strategie privind educația pentru mediu. Această strategie trebuie să arate care sunt beneficiile unei noi materii, ce trebuie să învețe elevii, cum pot fi formate cadrele didactice și ce competențe trebuie să aibă fiecare elev la finalizarea acestor cursuri.

Educația pentru mediu este un proces de educație pe tot parcursul vieții, dar cu cât educația începe mai repede, cu atât este mai eficientă și de durată. Învățământul primar este locul potrivit de a introduce educația de mediu, întrucât la această vârstă copiii percep mediul mult mai instinctiv, natural, urmând ca în celelalte cicluri școlare să compartimenteze informațiile pe teme, să identifice probleme și soluții. Generațiile actuale trebuie formate ca prieteni ai naturii. (…)”, au explicat inițiatorii proiectului, un grup de parlamentari de la PNL.

Legea 14/2021 a fost publicată ieri, 10 ianuarie, în Monitorul Oficial nr. 29. Documentul prevede modificarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 în sensul introducerii, în curriculumul național pentru învățământul primar și gimnazial, a competențelor de mediu.

Educația pentru mediu va fi introdusă în programele școlare începând cu anul școlar următor.

În prezent, curriculumul național educațional se axează pe opt domenii de competențe-cheie, care determină profilul de formare a elevului, astfel:

  • competenţe de comunicare în limba română şi în limba maternă, în cazul minorităţilor naţionale;
  • competenţe de comunicare în limbi străine;
  • competenţe de bază de matematică, ştiinţe şi tehnologie;
  • competenţe digitale de utilizare a tehnologiei informaţiei ca instrument de învăţare şi cunoaştere;
  • competenţe sociale şi civice;
  • competenţe antreprenoriale;
  • competenţe de sensibilizare şi de expresie culturală;
  • competenţa de a învăţa să înveţi.

Competențele de mediu se vor alătura celor sociale și civice, conform parlamentarilor.

D.N.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments