Elevii au intrat în vacanță până pe 4 mai. Clasele terminale, până pe 11 aprilie

Elevii au intrat de astăzi în vacanța de primăvară, prelungită printr-o modificare a structurii anului școlar. Pentru cei mai mulți dintre ei vacanța se va încheie în 4 mai.

Structura anului școlar a fost modificată recent printr-un ordin al ministrului Educației, astfel încât vacanța de primăvară a fost prelungită. Vacanța are loc în perioada 2 aprilie – 4 mai pentru cei mai mulți dintre elevi. Pentru elevii din clasele terminale, structura anului școlar nu se modifică.

Astfel, clasele terminale au vacanță în perioada 2 aprilie – 11 aprilie, pentru Sărbătorile Pascale Catolice, și în perioada 30 aprilie – 9 mai, pentru Sărbătorile Pascale Ortodoxe. În intervalul 12 aprilie – 29 aprilie, clasele terminale vor participa online la toate activitățile didactice.

Decizia prelungirii vacanței a fost luată de autorități în încercarea de a opri cel de-al treilea val al pandemiei de coronavirus. Numărul de noi infectări depășește aproape zilnic 6.000 de cazuri, multe dintre cazuri fiind medii și severe. Secțiile de ATI sunt pline, presiunea pe sistemul medical fiind foarte mare.

Specialiștii declară că noile variante de coronavirus sunt mult mai contagioase și dau forme mai grave de boală. În aceste condiții, s-a cerut reducerea mobilității pentru limitarea răspândirii pandemiei.

D.N.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments