Elevii din ciclul preșcolar și primar se întorc de mâine la școală

Elevii din ciclul preșcolar și școlar și-au petrecut astăzi ultima zi de vacanță de iarnă, urmând să se întoarcă de mâine în bănci. Aceștia, față de cei de liceu și gimnaziu au mai avut în plus săptămâna aceasta de vacanță.  Elevii vor mai avea mult de așteptat până la următoarea vacanță, aceasta fiind abia pe 14 aprilie, atunci când va fi vacanța de Paște.

Numărul de teste de salivă pentru elevii din toate ciclurile de învățământ rămâne în continuare insuficient pentru ca aceștia să fie testați de două ori pe săptămână, așa cum era propus inițial.

Anul acesta școlar a suferit și el câteva modificări importante, printre care menționăm acea vacanță de 2 săptămâni în octombrie, nu mai există vacanță intersemestrială și decalarea vacanței de iarnă (pentru gimnaziu și liceu – până pe 3 ianuarie și pentru preșcolari și elevii din ciclul primar – până pe 10 ianuarie). Elevii continuă după vacanța de iarnă, semestrul I care urmează să se încheie pe 14 ianuarie. Semestrul II începe pe data de 17 ianuarie și se va încheia pe 10 iunie 2022.

Pentru elevii din clasele terminale cursurile celui de-al doilea semestru se vor termina mai rapid, astfel că cei din clasa a XII-A și a XIII-a seral și frecvență redusă vor mai merge la școală doar până pe 27 mai, în timp ce clasa a VIII-a până pe 3 iunie.

D.N.

Articole postate de acest autor

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments