Profil de absolvent al UBB Cluj : Diana Escariu

Diana Escariu s-a născut la data de 11 februarie 1996 în Piatra Neamț. A absolvit cursurile Școlii Generale ”I.I. Mironescu ” din Tazlău. După finalizarea cursurilor primare, aceasta și-a dorit să urmeze cursurile liceale la Colegiul Național ”Gheorghe Asachi”. Imediat după ce și-a finalizat cursurile liceale, și-a dorit să urmeze cursurile universitare la Facultatea de Biologie și Geologie din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, unde în momentul de față este doctorand în cadrul Departamentului de Public Health UBB, iar ocupațiile după absolvirea studiilor au fost de Microbiolog & Vaccines Public Disclosure.

Într-un interviu acordat facultății cu ocazia finalizării celor 5 ani de studenție, spune ea că ”Am petrecut 5 ani din viața mea în această facultate încercând să acumulez cât mai multe informații de la profesori și de la colegii mei. Uitându-mă în urmă, îmi dau seama că am reușit să fac ceea ce mi-am propus cu o rată mare de reușită. Dar ce consider mai important este că am legat relații de prietenie cu niște oameni care știu că vor fi prezenți în viața mea mult timp de acum încolo și care vor crește împreună cu mine. Dacă ar trebui să îmi dau un sfat mie, cea din anul 1 de facultate, ar fi să nu mă intereseze un calificativ, ci să mă intereseze dacă într-adevăr am înțeles o noțiune, să fac mai multe activități cu colegii mei cât încă am timp, să cer ajutor atunci când mă blochez pentru că există cineva care e dispus să mă ajute și să am grija când merg pe scările spiralate (o sa vedeți de ce). Studenția va fi o perioadă extrem de importantă în dezvoltarea fiecăruia, așa că este important să modelăm timpul acesta astfel încât să fie în avantajul nostru. O să uităm multă informație, o să ne pierdem din aptitudini, însă nu o să uităm emoțiile veștilor importante, diminețile somnoroase cu colegii sau practicile de vară petrecute printre insecte sau pescăruși și cormorani.

La finalul interviului aceasta a oferit câteva sfaturi viitorilor/actualilor studenți ai Facultății: ”Asadar, viitori sau actuali studenti, indrazniti sa visati cat mai departe, indrazniti sa lucrati si sa luptati pentru visurile voastre. Totusi, niciodata sa nu calcati pe valorile voastre morale sau etice pentru a face ceva. Intotdeauna exista o alta solutie corecta. Aveti intotdeauna curajul de a fi corecti. All the best from me!

D.N.

4 5 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments