Propuneri de modificare a legii educației. Din 2024 proba la Română și Gramatica vor fi probe distincte la BAC

Absolvenții de clasa a-XII-a ar urma să susțină BAC-ul cu o săptămână mai devreme iar concursul de admitere în colegii va fi susţinut pe baza programelor şcolare, ulterior examenului de Evaluare Naţională, pe baza unor subiecte elaborate „în afara unităţii de învăţământ”. Așa sună câteva dintre propunerile de ”îmbunătățire” a legii educației.

Am avut un dialog foarte constructiv şi responsabil cu federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ: Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”. Am agreat împreună cu reprezentanţii celor două federaţii următoarele 5 propuneri de îmbunătăţire a textului proiectului Legii învăţământului preuniversitar – „România Educată”. Măsurile agreate se vor regăsi în textul proiectului de lege care va fi înaintat spre adoptare în Guvern., a declarat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, într-un comunicat de presă.

În timpul întâlnirii s-a agreat că admiterea în liceu prin repartiţie computerizată a elevilor care nu au ocupat un loc în urma concursului de admitere în colegii se va realiza pe baza rezultatelor obţinute la Evaluarea Naţională, după încheierea concursurilor proprii de admitere în colegii, aceste prevederi fiind prevăzute a fi aplicate începând cu sesiunea din iunie 2024.

Gramatica și Română vor constitui probe distincte în cadrul examenului de BAC iar promovarea examenului este condiționată de obținerea mediei 6

Referitor la examenul de Bacalaureat, limba şi literatura română (inclusiv gramatica) va constitui o probă distinctă în cadrul acestui examen. Structura probei de limba română va permite evaluarea competenţelor specifice, eliminând accentul pus pe învăţarea mecanică. Promovarea examenului va fi condiţionată de obţinerea mediei 6, pe baza notelor obţinute la proba de limba şi literatura română şi la proba A, care cuprinde discipline din trunchiul comun (matematică, fizică, chimie, biologie, istorie, geografie şi ştiinţe socio-umane).

Pentru încurajarea participării absolvenţilor de liceu la proba E, având în vedere nivelul de dificultate al subiectelor realizate astfel încât să permită acordarea unei calificări de nivel 4, aceasta nu va condiţiona promovarea examenului naţional de Bacalaureat, a mai declarat Cîmpeanu.

B.G.

Articole postate de acest autor

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments