Testele de salivă ar trebui să ajungă săptămâna asta în școli

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat astăzi că testele COVID-19 pe bază de salivă pentru elevi trebuie să ajungă în şcoli în zilele următoare, până la începutul săptămânii viitoare.

S-au semnat vineri contractele subsecvente, după ce la începutul săptămânii trecute s-au semnat acordurile cadru pentru cele trei loturi. Contractele subsecvente sunt semnate, cei care au câştigat licitaţia au la dispoziţie între una şi cinci zile pentru a depune scrisorile de garanţie bancară. Nu ai controlul dacă o să depună într-o zi sau în cinci zile. Dacă depun, de exemplu, mâine, poimâine contractul începe să se execute. Termenul de livrare pentru lotul 1 este între una şi cinci zile. Deci, le putem avea miercuri, le putem avea joi, le putem avea vineri, le putem avea săptămâna viitoare, luni„, a declarat Sorin Cîmpeanu pentru un post național de televiziune.

Ministrul spune că se așteaptă ca testele să ajungă la finalul săptămânii

Aşteptarea mea este, aşa cum am primit informaţia, la finalul acestei săptămâni. Dar, se poate foarte bine să fie şi luni, marţi, la începutul săptămânii viitoare„, a mai menţionat ministrul.

Sorin Cîmpeanu a precizat că toţi elevii urmează să fie testaţi, indiferent dacă sunt sau nu sunt vaccinaţi anti-COVID-19.

D.N.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments