Pârtiile de la munte sunt și astăzi locul potrivit pentru relaxare și distracție, iar turiștii simt din plin atmosfera de iarnă, deși este aproape jumătatea lunii aprilie.
În masivul Postăvaru stratul de zăpadă măsoară chiar și un metru în anumite zone, așadar autoritățile au decis prelungirea sezonului de schi. Cu un metru de zăpadă în zonele superioare a masivului Postăvaru, și privind la incidența cazurilor noi de COVID-19, autoritățile au decis prelungirea sezonului sporturilor de iarnă. La baza pârtiei Drumul Roșu, stratul de zăpadă are aproximativ 40 de centimetri grosime. Weekendul acesta este unul dintre cele mai bune pentru practicarea sporturilor de iarnă, și datorită temperaturii care ține cu turiștii, pârtiile arată extrem de bine.
Momentan termenul dat de autorități este 18 aprilie, însă există șanse ca în masiv să se poată schia până la sfârșitul lunii aprilie. De acest termen trebuie să țină cont schiorii pentru că de acesta depinde valabilitatea cartelelor de transport pe cablu și operațiunile de întreținere a pârtiilor.
Deși în următoarele zile se anunță temperaturi foarte ridicate, veștile pentru schiori sunt foarte bune pentru că la munte vremea se va răci și va ninge din nou.
D.N.