În data de 19 aprilie 2021, o patrulă din cadrul secției 4 de poliție rurală din comuna Gălănești, Suceava a oprit pe DJ 178F în localitatea Voitinel un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 65 de ani.
Pentru că emana miros de alcool, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat de acesta fiind de 0,82 mg/l în aerul expirat, iar mai apoi a fost condus la spital, unde i s-au prelevat probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru ”Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat conform procedurii penale în vigoare.
”La 19.04.2021, ora 16:35, o patrulă din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălănești a oprit pentru control pe DJ 178F in localitatea Voitinel autoturismul condus de un localnic de 65 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul de 65 de ani a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.82 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluţionat procedural.” – a transmis IPJ Suceava.
D.N.