Cetățean român cercetat pentru trafic de migranţi

Un cetăţean român este cercetat pentru trafic de migranţi, după ce a fost depistat de poliţiştii de frontieră ai sectorului Socol că a ajutat patru cetăţeni indieni care au intrat ilegal în România să ajungă în spaţiul Schengen, a anunţat astăzi Biroul de presă al Poliţiei de Frontieră Timişoara.

În timp ce poliţiştii de frontieră ai sectorului Socol desfășurau aseară o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă, o patrulă a oprit pentru verificări, pe comunicaţia DN57A, un autovehicul marca Audi înmatriculat în România, condus de un cetăţean român, în vârstă de 51 de ani.

În autoturism, poliţiştii de frontieră au depistat patru pasageri străini care nu deţineau documente de identitate asupra lor, fapt pentru care poliţiştii de frontieră i-au condus, împreună cu şoferul, la sediul instituţiei pentru cercetări. În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că cetăţenii străini sunt din India, cu vârste cuprinse între 27 de ani şi 44 de ani și au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România şi că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei cu ajutorul şoferului, cetăţeanul român.

În cauză, se efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş Severin privind săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat faţă de pasagerii autoturismului şi de trafic de migranţi faţă de cetăţeanul român.

Abstract News

Articole postate de acest autor

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments