Incendiu la două vagoane de tren în București. Pompierii intervin cu şase autospeciale

În această seară un incendiu a cuprins două vagoane de tren în București, pe Calea Giulești. Focul a izbucnit la un vagon aflat pe o linie secundară şi extinzându-se apoi la alte două vagoane, în lateral. Pompierii intervin cu şase autospeciale, nefiind semnalate victime.

Intervenim în zona Calea Giuleşti pentru stingerea unui incendiu produs la un vagon de tren aflat pe o linie secundară. S-a procedat la decuplarea lui faţă de restul garniturii. Incendiul s-a extins uşor la încă două vagoane, lateral stânga-dreapta faţă de cel afectat iniţial.„, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov.

Potrivit ISU București-Ilfov, este vorba despre vagoane dezafectate. Acolo intervin şase autospeciale de stingere, incendiul fiind localizat.

Potrivit CFR Călători, din primele informaţii nu a fost găsită nicio persoană rănită şi nu a fost afectată circulaţia trenurilor de călători.

O comisie va cerceta cauzele care au condus la producerea acestui incendiu.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments