O tânără a înjunghiat mortal un bărbat din Neamț.

O tânără de 16 ani a anunţat la 112 că a reuşit să se salveze după ce l-a înjunghiat mortal pe bărbatul care ar fi sechestrat-o şi ar fi încercat să o violeze. S-a întâmplat într-un apartament din Piatra Neamţ, unde fata ajunsese după ce fusese ademenită cu promisiunea unui loc de muncă.

Fata a sunat la 112 și a anunțat ce s-a întâmplat în apartament, dar nu știa prea bine zona din Piatra Neamț în care se afla. Victima le-a oferit polițiștilor indicii despre locație, iar agenții au plecat imediat în misiune. Inițial, aceștia au intrat în apartamentul de vizavi de cel în care se afla adolescenta, însă în cele din urmă au reușit să ajungă la ea.

Fata le-a povestit polițiștilor că a ajuns acolo în cursul serii, după ce un bărbat a pus un anunț pe internet legat de un loc de muncă. Venită de la câțiva kilometri depărtare, dintr-un sat de lângă Piatra Neamț, tânăra și-a dat seama că individul vrea să o violeze, însă ușa apartamentului era închisă și nu a putut să fugă. Între cei doi a izbucnit o altercație, moment în care fata a recurs la gestul extrem. Polițiștii au luat-o la audieri pentru a înțelege exact pentru a reconstitui firul evenimentelor.

Când a venit salvarea, bărbatul era deja mort

La fața locului s-a deplasat și un echipaj de la Ambulanță, care nu a mai putut însă decât să constate decesul bărbatului de 41 de ani, originar din Brașov. Cei de pe ambulanță au spus că acesta era mort de aproximativ o oră și jumătate, din momentul în care au ajuns acolo.

Adolescenta va fi supusă unor expertize la Spitalul Județean din Piatra Neamț, iar dosarul a fost preluat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț. Anchetatorii bănuiesc că bărbatul ar putea avea legături și cu alte infracțiuni, dar acest lucru urmează să fie elucidat în urma anchetei.

Vom reveni cu detalii.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments