Un accident în lanţ în care au fost implicate 21 de autoturisme s-a produs în această dimineață pe DN15, în zona localităţii Sânpaul din judeţul Mureş. S-au înregistrat tamponări uşoare iar o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale la faţa locului.

UPDATE: ”În această dimineață, în jurul orei 06.30, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe DN15 E60, în localitatea Sânpaul, cu implicarea mai multor autoturisme. Deplasați la fața locului, din primele cercetări efectuate, la km. 54+750 m, polițiștii au stabilit faptul că pe un pasaj de cale ferată din localitatea Sânpaul, în condiții de carosabil alunecos, s-a produs o coliziune, între 20 de autovehicule, care circulau în direcția Târgu Mureș. În urma accidentului a rezultat rănirea, posibil ușoară, a unei femei, pasageră într-unul dintre autoturisme.
Polițiștii se află la fața locului, pentru efectuarea cercetării locului faptei, se procedează la identificarea și testarea alcoolscopică a tuturor conducătorilor auto implicați, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii evenimentului rutier, urmând a fi luate măsurile legale în consecință.
În acest moment, traficul rutier este blocat, fiind deviat pe sub pasajul de cale ferată, conducătorii auto fiind direcționati spre autostradă.” – a declarat pentru Abstract News, purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș.
UPDATE: Centrul Infotrafic a precizat că în accident au fost implicate 21 de maşini. O persoană a suferit leziuni minore, refuzând transportul la spital.
În acest moment, traficul rutier este oprit în totalitate, fiind deviat pe autostrada A3 Ungheni-Cheţani, pentru autovehiculele care circulă pe sensul către localitatea Ungheni, şi pe sub podul din localitatea Sânpaul, pentru autoturismele care circulă pe sensul către Luduş.
Știre inițială:
Conform ISU Mureş, în accident au fost implicate 20 de autovehicule. Au avut loc mai multe tamponări uşoare, iar o persoană a făcut atac de panică, primind îngrijiri medicale.
În zonă este ceaţă, pe unele porţiuni de drum vizibilitatea fiind sub 50 de metri, iar carosabilul este alunecos. Reprezentaţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri susţin că au intervenit între orele 5:00 – 6:00 cu material antiderapant.
La această oră, gtraficul în zonă este blocat.
-știre în curs de actualizare-
D.N.