Zece hectare de vegetaţie uscată şi mărăciniş au ars seara trecută într-un incendiu din localitatea vasluiană Olteneşti. La faţa locului au intervenit trei echipaje de pompieri din cadrul Secţiei Huşi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui. Pompierii au reușit să stingă incendiul după mai bine de 5 ore.

„La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta pe o suprafaţă foarte mare, vântul puternic favorizând extinderea spre zonele locuite. După mai bine de cinci ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat. Au ars aproximativ 10 hectare vegetaţie uscată şi mărăciniş. Au fost salvate trei locuinţe”, a declarat astăzi purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Cauza cea mai probabilă din care a rezultat incendiul a fost focul în spațiul deschis.
D.N.