Misiune îndeplinită: pompierii trimiși în ajutorul Greciei se întorc acasă

Misiune îndeplinită pentru pompierii români trimiși în ajutorul Greciei. Pompierii trimiși săptămâna trecută în Grecia, pentru a ține sub control incendiile izbucnite acolo, se întorc acasă. Misiunea de pe Insula Evia a fost declarată finalizată cu succes, iar flăcările sunt în acest moment sub control. România a trimis în ajutorul elenilor 108 specialiști cu 22 de autospeciale.

Începând cu ziua de azi, echipele de intervenție din alte țări, venite în sprijinul pompierilor eleni prin Mecanismul de Protecție Civilă Europeană, au fost demobilizate, situația fiind sub control. Mulțumim populației, autorităților și pompierilor eleni pentru modul în care au primit colegii noștri și pentru sprijinul acordat pe durata misiunii acestora pe teritoriul Greciei. Totodată, mulțumiri și colegilor din cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă pentru sprijinul și colaborarea. Împreună cu pompierii noștri au trecut granița și cei 25 de pompieri din Republica Moldova cu utilajele lor., a anunțat secretarul de stat Raed Arafat, printr-un comunicat de presă postat pe pagina oficială de Facebook, azi-noapte.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă(DSU) a trimis un efectiv de 108 pompieri militari şi 22 de autospeciale în Grecia. Pompierii români au ajuns pe 8 august în Grecia, iar a doua au avut prima misiune pe Insula Evia, una dintre cele mai afectate zone. Intervenția pompierilor a fost lăudată de presa elenă(articolul îl puteți citi aici).

Pompierii români – ”extratereștri” pentru eleni

Viteza, organizarea, meticulozitatea și reflexele instinctive sunt uimitoare. La sosirea în Evia, pompierii români au înființat peste noapte un sediu independent față de cele oferite de Grecia, cu servicii de catering și logistică proprii. Au cartografiat drumurile forestiere cu drone, au calculat direcția vântului și au folosit tehnologie de ultimă generație pentru localizarea incendiilor. În același timp, au profitat de zecile de pâraie din zonă și, cu furtunurile racordate între ele pe distanțe de peste 60 de metri, au pornit să stingă focurile. De asemenea, s-au mutat pe drumuri izolate pentru a nu împiedica circulația. Așadar, practica pompierilor români nu este doar admirabilă, ci este cu siguranță o oglindă a unei țări dezvoltate și nu una subdezvoltată, așa cum mulți o văd., au scris jurnaliştii de la fimes.gr(articolul întreg îl puteți găsi aici).

Cele 22 de ţări care au contribuit la stingerea incendiilor din Grecia sunt: Austria, Croația, Cipru, Cehia, Franța, Germania, Polonia, România, Slovacia, Spania, Suedia, Egipt, Israel, Kuweit, Moldova, Qatar, Serbia, Elveția, Ucraina, Emiratele Arabe Unite, Regatul Unit al Marii Britanii și Statele Unite.

D.N.

Dacă ai un subiect care poate deveni știre, nu ezita să ne dai un mesaj pe adresa de e-mail: [email protected] sau pe WhatsApp la numărul de telefon +40736987594. 

5 1 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments