Munţii Neamţului au numeroase manăstiri şi schituri, ctitorii domneşti, boiereşti sau monahale, aflate în apropierea drumurilor cunoscute sau pe unele mai puţin bătute. În „Ţinutul Zimbrului” se află una dintre mănăstirile mari ale Moldovei, Secu, un lăcaş cu bogată istorie.
Prima aşezare călugărească ce se cunoaşte aici este din anii 1420-1450, când un grup de sihaştri condus de Zosim (sau Zosima) a curăţat un loc în pădure şi a ridicat o bisericuţă de lemn cu hramul „Naşterii Sf. Ioan Botezătorul”.
Schitul de la Secu a purtat multă vreme numele întemeietorului său, Zosim. Petru Rareş a ridicat la Secu, pe locul actualului cimitir, biserică voievodală, înconjurată cu zid de către fiii acestuia şi Elena Doamna. Spre sfârşitul veacului al XVI-lea, construcţiile din jurul Schitului lui Zosim erau slăbite de vreme şi chiar biserica zidită de Petru Rareş se afla în ruină, astfel că în 1602 vechiul lăcaş a fost abandonat, ridicându-se actuala ctitorie a lui Nestor Ureche, mare vornic al Ţării de Jos, tatăl cunoscutului cronicar Grigore Ureche. Conform pisaniei, lucrările s-au săvârşit între 7 iunie şi 5 octombrie 1602, deci în numai 4 luni.
După anul 1602, aşezământul monastic a continuat să se dezvolte în jurul ctitoriei lui Nestor Ureche ridicându-se noi chilii şi construcţii-anexe. În anul 1640 s-a construit în partea de sud-est a incintei Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului”, iar în partea de nord-est, între anii 1758-1763, Biserica „Sf. Nicolae”. Între 1775 şi 1779, cât a stăreţit Paisie Velicicovschi, s-au construit cca 100 de chilii, pentru a le face loc tuturor călugărilor pe care marele cărturar îi adusese cu sine de la Dragomirna. După plecarea lui Paisie Velicicovschi la Mănăstirea Neamţ, aşezământul monahal de la Secu îşi pierde autonomia canonică până în anul 1910 – fiind dependentă de marea lavră a Neamţului – sub denumirea de Mănăstirea Neamţ-Secu. După alte grele încercări (în 1691 la Secu se stabilesc vremelnic oştenii regelui polon Ian Sobieski) şi după pierderile suferite în secolul al XVIII-lea cu prilejul deselor incursiuni ale cetelor de tătari, poloni şi austrieci, au urmat tragicele evenimente din vara anului 1821, un adevărat dezastru în istoria acestei mănăstiri. În luna august 1821, cetele eteriste urmărite de oastea otomană s-au retras şi pe Valea Secu. Nevoiţi să se apere între zidurile mănăstirii sub presiunea unui duşman numeros şi bine înarmat, eteriştii sunt supuşi asediului timp de 14 zile. Pierderile mari şi incendiul mistuitor care s-a declanşat în incinta mănăstirii i-au obligat, în cele din urmă, să intre în tratative cu turcii. Amăgiţi de promisiunile acestora, eteriştii s-au predat, dar au fost măcelăriţi împreună cu monahii şi toţi cei care se adăpostiseră aici. Atunci a murit celebrul luptător grec Iordache Olimpiotul, ars într-un incediu provocat de turci într-un turn de apărare.
Au urmat ani grei, de privaţiuni şi muncă asiduă, în timpul cărora s-au reparat zidurile incintei şi s-au refăcut chiliile şi Paraclisul „Sf. Nicolae”. În 1832 s-a reconstruit Biserica „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” din cimitirul mănăstirii, pe locul micului edificiu de lemn ridicat de monahii lui Zosim, şi abia în 1850 se vor încheia lucrările de restaurare la ctitoria lui Nestor Ureche.
Până la începutul secolului al XX-lea, Mănăstirea Secu va continua să se afle într-o situaţie precară, fiind stânjenită în activitatea sa de subordonarea canonică faţă de Mănăstirea Neamţ. Între 1910 şi 1919 se produce separarea aşezământului de la Secu, având în subordine Sihăstria şi Sihla, dar autonomia este din nou pierdută, până în anul 1950. Din punct de vedere constructiv, mănăstirea Secu face parte din categoria aşezămintelor monastice fortificate. Ziduri puternice cu turnuri pătrate închid o incintă dreptunghiulară, pe laturile căreia se înşiră chiliile cu etaj şi toate celelalte construcţii specific mănăstireşti. Un turn-clopotniţă impunător prin masivitatea şi înălţimea sa acoperă intrarea situată la apus, iar în mijlocul complexului arhitectural tronează cu autoritate şi eleganţă ctitoria lui Nestor Ureche.
Construită din piatră şi cărămidă de către meşteri, atât locali cât şi din Ţara Românească, biserica mare prezintă un plan foarte apropiat de specificul moldovenesc, dar în arhitectura sa întâlnim şi notabile influenţe munteneşti, care sunt mai pregnante în sistemul de boltire şi în sprijinirea turlelor.
De la Secu, pelerinul poate porni spre ruinele schitului Nifon, spre mănăstirea Sihăstria, să se reculeagă la mormântul marelui duhovnic Ilie Cleopa. Sau poate trece dealul spre Sihla, nu înainte de a se abate pe la peştera Sfintei Teodora. Şi apoi să coboare spre Agapia şi Văratec. Nu departe de Secu e mănăstirea Neamţ, cu salba de schituri şi sihăstrii din jurul ei: Cărbuna, Branişte, Vovidenia, Procov, Icoana Nouă şi Icoana Veche. Un itinerar spiritual de excepţie: religie, istorie, poveste…
Daniel DIEACONU
